Tratamentul pleureziei tuberculoase - Scheme de tratament

Pleurezia tuberculoasă reprezintă acumulare de  lichid  în cavitatea pleurală ca rezultat al localizării  de leziuni  specifice  tuberculoase la acest nivel; este  o formă de TBC extrapulmonară ocupând  locul doi  ca frecvenţă după adenopatia  TBC.
Obiectivele principale ale tratamentului  se referă la: resorbţia rapidă a lichidului, prevenirea sechelelor şi a determinărilor tuberculoase pulmonare sau în alte  organe şi asigurarea unei funcţii pulmonare normale.
Mijloacele terapeutice prin care se realizează obiectivele tratamentului sunt: medicaţia tuberculostatică, kineziterapia şi uneori puncţia evacuatorie.
Fiind vorba de o manifestare  tuberculoasă, tratamentul tuberculostatic se impune fiind elementul terapeutic principal. Tratamentul pleureziei serofibrinoase nu diferă ca schemă şi mod de aplicare faţă de cel al tuberculozei pulmonare active, urmărind vindecarea cât mai rapidă a focarelor tuberculoase, pleurale, pulmonare sau extrapulmonare.
La noi în ţară, tratamentul se administrează strict supravegheat după scheme stabilite de Programul Naţional de Luptă Contra Tuberculozei, durează şaşe luni, două luni zilnic alcătuit dintr-o schemă ce conţine patru tuberculostatice (izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă, etambutol, aceasta numindu-se faza intensivă) după care se continuă încă patru luni cu două tuberculostatice (izoniazidă, rifampicină) administrate  de trei ori pe saptămână aceasta purtând denumirea de fază de continuare.
Medicamentele  antituberculoase folosite  în tratarea pleureziei sunt cele din linia întâi:
-majore: izoniazida (H,HIN), rifampicina (R,RMP)
-de asociere: pirazinamida (Z,PZM), etambutol(E,EMB), streptomicina(SM)
  •  Izoniazida (H,HIN) este cel mai întrebuinţat tuberculostatic. Se administrează de obicei oral sub  formă de comprimate, doză 5-10  mg/kg corp, dar şi intramuscular sau intravenos (fiole de 10 ml,5%)
  •  Rifampicina (R,RMP) se prezintă sub formă de capsule  de 0,150 g şi 0,300 g, doza 10-15 mg/kg corp, adică 450-600 mg /24 h.
  •  Etambutolul(E,EMB)  este tuberculostatic şi bacteriostatic, se găseşte sub formă de comprimate a 0,250 g  şi 0,400g doza 20-25mg/kg corp/zi.
  •  Pirazinamida (Z,PZM) se găseşte sub formă de comprimate  a 0,500 g, doza fiind de  2,5-3 g/zi.
  •  Streptomicina (SM) se administrează  în doze de  1g/zi intramuscular.

Regimurile standard de tratament antituberculostatic conform    Programului Naţional de Luptă Contra  Tuberculozei sunt:
-regimul I se aplică pentru cazurile noi din două luni tratament cu HRZE 7/7 la care se adaugă 4 luni HR 3/7.
-regimul II se aplică  pentru retratamente format din două luni tratament cu HRZES 7/7,o lună tratament  cu HRZE 7/7 şi cinci luni HR 3/7.
-regimul igieno-dietetic: repaus la pat, dietă hiperproteică, hipercalorică, cură de altitudine.
Kineziterapia corect aplicată poate avea o eficacitate mare între prevenirea sechelelor anatomice şi funcţionale. Mişcarea activează circulaţia, accelerează resorbţia lichidului şi previne fixarea pleurelor prin simfizare. Kineziterapia se începe  imediat ce fenomele acute s-au remis şi resorbţia lichidului este evidentă. Ea constă în mişcări care au ca obiectiv reeducarea musculaturii respiratorii, constând în mişcari profunde de respiraţie, respiraţie abdominală, flectarea trunchiului spre partea sanatoasă, suflarea cu un pai într-un pahar cu apă.
În faza iniţială, acută este nevoie de  un tratament simptomatic, simptomul dominant fiind durerea, se impune administrarea de analgezice clasice sau chiar opiacee  în cazuri  deosebite. Administrarea de antitusive are ca obiectiv principal sedarea durerii. Dispneea datorată acumulării unei cantităţi importante de lichid nu poate fi combătută decât prin puncţie evacuatorie.
Puncţia evacuatorie reprezintă un gest terapeutic  şi trebuie efectuată cât mai precoce. Când cantitatea de lichid este mare, se extrage lichid până când pacientul începe să  tuşească sau să  prezinte senzaţia de  constricţie toracică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare