Principiile protectiei drepturilor copilului

Preocuparea pentru respectarea justă si echitabilă a drepturilor copiiilor m-a determinat să dezvolt acest subiect, chintesența fiind exprimată prin dezbaterea principiilor generale ale protecției copilului conform legislației în vigoare.
Abordarea principiilor de  protecție a drepturilor copiiilor în materialul de față ia naștere din dezideratul de a promova și conștientiza societatea contemporană privind identificarea situațiilor vulnerabile la care sunt expuși copiii.

Delimitǎri conceptuale din perspectiva legislativă şi doctrinară

Situația legală a copilului constituie ansamblul normelor juridice privind drepturile personale nepatrimoniale și patrimoniale ale copilului a cărui filiație a fost stabilită din punct de vedere legal.
În context legislativ situația legală a copilului este reglementată prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului  republicată 2014, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2015 ,  precum și cu dispoziții aparținând altor ramuri de drept, cum sunt cele privitoare la succesiune (din Codul civil).
Conform Legii nr. 272/2004, prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, în condițiile legii, astfel că, în principiu, el beneficiază de protecție încă de la naștere.
Reglementările legislative au ținut întotdeauna cont de situația specială a copilului, determinată de vulnerabilitatea și nevoia sa de ocrotire, iar în societatea contemporană, copilul încetează a mai fi obiect de protecție și devine participant la viața socială, inclusiv cea juridică.

Evoluţia normelor juridice cu privire la protecţia copilului

Evoluţia dreptului internaţional a dus la adoptarea unui set de reglementări plauzibile în ceea ce privește drepturile copilului, unele cu caracter universal, altele cu caracter regional, unele cu conţinut global, altele exclusiv specifice.
Primul document internațional care face în mod restrâns referire asupra principalelor drepturi pe care le are copilul, Declarația drepturilor copilului, proclamată de Adunarea generală ONU, la 20  noiembrie 1959, consacră, la nivel de principii generale, segmentele directoare pentru toate celelalte reglementări în materie, elaborate și recunoscute la nivel mondial, inclusiv Convenția drepturilor copilului din anul 1989.
România a fost printre primele ţări care au ratificat textul Convenţiei prin Legea 18/1990. Până în prezent aceasta a fost adoptată de 191 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite (cu excepţia SUA şi a Somaliei).
Conform Convenţiei, copilul trebuie tratat cu respect, iar statul este obligat să realizeze eforturi pentru a proteja copiii şi a le asigura cele mai bune condiţii de dezvoltare, drepturile fiind aplicate tuturor copiilor, fără nici un fel discriminare.


PRINCIPIILE PROTECŢIEI COPILULUI

Principiul interesului superior al copilului

Protecția interesului superior al copilului constituie fundamentul oricărei măsuri în legatură cu situația minorului. Prin interes al copilului legiuitorul desemnează, pe de o parte, un interes social, superior, conform căruia părinții au obligația să crească și să educe copilul potrivit propriilor lor convingeri, iar, pe de altă parte, un interes personal concret al minorului, în acest sens părinții având obligația de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, dar și de educarea și pregătirea profesională potrivit cu însușirile sale.
Conceptul de interes al copilului este adesea prezent cadrul reglementărilor în vigoare, fiind, fie menționat expres în art. 5 alin (2) al Legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată 2014, fie subînțeles din ansamblul dispozițiilor respective, ca de exemplu cele referitoare la obligația de întreținere a copilului, ocrotirea minorului aflat în dificultate, adopție etc.
Conform modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legea 257/2013 prevede în sfera interesului superior al copilului introducerea unui nou alineat, la Art. 2, alineatul (5), la litera a) specificându-se clar nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie, asigurate de capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, aspecte prevăzute la litera d).
În interesul superior al copilului, responsabilitatea privind creșterea și asigurarea dezvoltării acestuia revine în primul rând părinților, iar în plan secundar revine colectivității locale care, prin autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții. Intervenția statului în acest domeniu este complementară.
Pentru realizarea interesului superior al copilului procedurile judiciare care îl privesc trebuie să se deruleze nu numai într-un termen rezonabil, ci cu o anume celeritate, deoarece situația copilului reclamă stabilitatea unor măsuri de protecție, iar de cele mai multe ori asupra raporturilor dintre copil și părinții săi.
Egalitatea de şanse şi nediscriminarea
Acest principiul este menționat în Codul civil și în alte acte normative cu aplicabilitate în protecția drepturilor copilului, iar după anul 1990 au fost înființate  mai multe instituții care monitorizează respectarea acestui principiu și reacționează la cazurile de încălcare a acestuia.
De asemenea, acest principiu este susținut și de alte articole precum art. 7 prevede: ,,drepturile prevăzute de amintita lege sunt garantate tuturor copiiilor, fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială sau de gradul și tipul unei deficiențe, de statutul la naștere sau de statutul dobândit, sau de orice altă distincție"
Totodată, dreptul la egalitate pentru toți copiii, asigură șanse egale celor care din cauza unei dizabilități pot fi marginalizați în societate; acest drept obligând societatea la o conduită mai mult decât protectivă față de acești copii, cărora trebuie să le asigure tratamentele recuperatorii necesare, educația și îngrijirea cerute de particularitățile situației lor.
Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti
Responsabilitatea pentru creșterea, educarea și dezvoltarea copilului revine în primul rând parinților, acesta fiind parte integrantă a vieții de familie, vulnerabil ca urmare a lipsei maturității, este o ființă sensibilă, acesta are nevoie de protecție pe toate planurile, protecție asigurată prin intermediul părinților săi. În context juridic este precizat că minorul are dreptul sa crească alaturi de parinții săi. Referiri la acest aspect sunt precizate în numeroase articole ale legii 272/2004, întrucat „familia este celula de bază a societății”, iar în sens restrâns familia este alcatuită din parinții și copiii acestora.
Principalele drepturi și îndatoriri părintești sunt: îndatorirea de a crește copilul, îndatorirea de supraveghere a copilului și îndatorirea de întreținere a copilului.
Primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului
Primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului este prevăzută în art. 6, lit. d), iar responsabilitatea creșterii copilului, precum și luarea deciziilor cu privire la copil în raport cu respectarea interesului superior al acestuia este acordată în mod egal conform art. 503.
Potrivit acestui principiu parinții sunt principalii gestionari ai drepturilor copilului, ca reprezentanti legali ai acestuia, și prin urmare titularii unui complex de obligații corelative.
Descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate
Ocrotirea copilului se realizează primordial prin intermediul părinților săi, însă, o bună protecție a copilului îndreptată spre creșterea sa armonioasă interesează întreaga societate în ansamblul ei, fiind un indicator important în analiza gradului de dezvoltare al unui popor, fiind necesară și intervenția statului, care prin pârghiile sale să asigure îndeplinirea acestui obiectiv. Intervenția statului se poate realiza prin prestații, servicii și măsuri. Organismele statale care asigură și monitorizează respectarea drepturilor copilului sunt organizate atât la nivel central, cât și la nivel local.

Asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil

Potrivit acestui principiu fiecare copil este entitate unică, prin urmare are dreptul de a beneficia de îngrijiri individualizate şi personalizate corespunzătoare, respectând normele de educație și formare ale acestuia. Acest aspect este valabil încă de la naștere, fiecare copil având nevoi diferite, ulterior exprimate prin preferințe personale, iar asigurarea unei îngrijiri personalizate ia naștere din dezideratul de a contura o personalitate unică în raport cu ceilalți membri ai societății.

Respectarea demnităţii copilului

Respectarea demnității copilului este un principiu firesc, prevăzut în Legea 272/2004, iar articolul 72 din Codul civil prevede că ,,orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale", iar toate măsurile trebuie luate în spiritul protejării unei dezvoltări normale din punct de vedere fizic, mental sau moral.
Ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând seamă de vârsta şi de gradul de maturizare al copilului
Potrivit  art. 264 este obligatorie ascultarea  copilului care a împlinit vârsta de 10 ani.  Art. 12 alin. 2 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului dispune: „în acest scop se va da copilului în special posibilitatea de a  fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care-l priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau o instituţie corespunzătoare, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.”
De asemenea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit 10 ani,  dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
Asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie
Asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului contituie suportul de bază privind exercitarea autorității parintești conturată prin definirea unei creșteri armonioase sub toate aspectele sale. Conform legislației în vigoare, se face referire atât la aplicarea măsurilor de protecție specială, prin prisma autorității părintești mai ales în caz de divorț atunci cand se pune problema încredințării copilului  cât și aplicarea măsurilor de protecție alternativă (tutela, măsurile de protecție specială și adopția). Indiferent de situație contextul legislativ stabilește acele criterii ce constituie pilonul de bază al asigurării  stabilității și continuității precum: originea etnică a copilului, religia acestuia, originea culturală precum și cea lingvistică.
Celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil     
Obiectivele primordiale ale celerității vizează oferirea copilului securitate pe tot segmentul minorității, astfel încât niciun moment viața, starea de sănătate precum și dezvoltarea normală și armonioasă a acestuia să nu îi fie lezate.
Celeritatea în ceea ce privește stabilirea priorităților și luarea deciziilor cu privire la copil, indubitabil trebuie să excludă tot ceea ce înseamnă superficialitate și grabă în aprecierea situațiilor, cu evitarea pe cât posibil a greșelilor, cu o aplicabilitate cât mai eficientă.
Asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului
Art. 6 lit. K din Legea 272/2004 susține ,,asigurarea protectiei impotriva abuzului, neglijarii, exploatarii si oricarei forme de violenta asupra copilului". Este constatat că de cele mai multe ori abuzurile au loc în familie, iar Serviciul public de asistență socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situațiilor de abuz, vatamari ale corpului uman, atat de fragil al copilului.
Interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului corelativ ansamblului din această materie
Prin adoptarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ocrotirea părintească trebuie privită ca un mijloc de realizare a interesului copilului.
Chiar dacă exercitarea ocrotirii părintești în interesul minorului reprezenta și anterior un fundament al instituției, legislația internă nu consacra în mod expres drepturile copilului. Noua lege prevede că interesul superior al copilului trebuie respectat, inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora le-a fost plasat în mod egal.
AUTORITĂŢI ŞI ORGANISME CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL RESPECTĂRII DREPTURILOR COPILULUI.
Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine, în primul rând părinților, iar în subsidiar revine colectivității locale care, prin autoritățile administrației locale au obligația de a sprijini părinții, iar intervenția statului în acest domeniu este complementară și reprezentată de:
  • Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
  • Comisia pentru Protecția Copilului
  • Ministerul Muncii, Familiei și Persoanelor Vârstnice

Alături de autorităţile şi organismele cu atribuţii în domeniul respectării drepturilor copilului, este necesar imperios implicarea și conștientizarea opiniei publice că ori de câte ori situația o cere, cetățenii trebuie să se implice în prevenirea, identificarea și alertarea serviciilor corespunzătoate în ceea ce privește lezarea integrității de orice natură a copilului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *