Spondiloza cervicală – Tratament farmacologic, disc artificial sau grefă osoasă?

Spondiloza cervicală constă în modificări degenerative la nivel de discuri intervertebrale şi de anulus, precum şi formarea de osteofite care îngustează canalul cervical, determinând radiculopatie şi uneori mielopatie.
Etiologie
La degenerarea cartilajului articular pot contribui o serie de factori mecanici, traumatici, infecţioşi, metabolici, care acţionează pe fundalul unor predispoziţii genetice. Toţi aceşti factori contribuie, într-un fel sau altul, la alterarea reţelei de colagen, care leagă moleculele de proteoglicani, la scăderea activităţii de sinteză a condrocitelor şi la apariţia unor modificări structurale, aşa cum ar fi înlocuirea cartilajului hialin cu un cartilaj fibros, apariţia unor osteofite marginale şi fibroza capsulei articulare.
În funcţie de posibilităţile de identificare a factorilor patogeni, boala artrozică poate fi primară, sau idiopatică, în care factorii patogeni sunt mai greu de identificat şi secundară unor traumatisme, infecţii, inflamaţii, tulburări endocrine, sau tulburări de metabolism.
Existenţa unei îngustări congenitale a canalului cervical creşte riscul de spondiloză cervicală. Dacă măduva spinării suferă o compresie, se dezvoltă, în mod obişnuit, mielopatie progresivă şi un mers spastic.
Manifestari clinice
Manifestările din boala artrozică debutează lent, cu dureri articulare, ce apar de obicei după un efort fizic şi cedează la repaus. Durerea poate fi influenţată şi de factori climatici, meteorologici, de frig şi de umezeală. Unii bolnavi au dureri nocturne. Majoritatea bolnavilor au o redoare articulară ce nu durează mai mult de 10-15 minute.
Artroza coloanei cervicale  poate determina durere cervicală ce iradiază occipital, în umeri şi în braţe. Artrita sau alte condiţii patologice ale coloanei cervicale superioare pot determina cefalee în regiunea occipitală (inervată de rădăcinile nervoase C2–C4).   
Poate predomina durerea, însoţită de semne radiculare la nivelul dermatomului cel mai afectat, de obicei între C5 şi C6 sau C6 şi C7.
Compresia rădăcinii la nivelul foramenului determină slăbiciunea braţului şi atrofie cu pierderea segmentară a reflexelor. Compresia medulară determină hiperreflexie, creşterea tonusului muscular, deficienţe ale sensibilităţii vibratorii şi reflex plantar în extensie.
Dacă apar semne de compresie radiculară sau medulară se indică efectuarea de RMN şi de teste electrodiagnostice (de exemplu electromiografie, potenţiale somatosenzoriale evocate). Radiografiile de coloană, în special cele cu incidenţă oblică pot vizualiza modificări degenerative, constând în prezenţa de osteofite şi îngustarea spaţiilor intervertebrale, aceste modificări nefiind însă nici sensibile, nici specifice.
Dacă diametrul sagital al canalului medular este mai mic de 10 mm, riscul de compresie medulară este mai mare. Ocazional, semnele pot diminua sau se pot stabiliza în mod spontan.
Tratament


Tratamentul conservator constă în purtarea unui guler cervical moale şi în administrarea de AINS sau a altor analgezice uşoare. Laminectomia decompresivă este indicată la pacienţii cu mielopatie şi compresie medulară sau, dacă tratamentul conservator este ineficient, la pacienţii cu radiculopatie şi dovezi electrodiagnostice ale disfuncţiei neurologice.
Tratamentul spondilozei urmăreşte combaterea durerii, încetinirea procesului patologic, prevenirea anchilozelor, menţinerea mobilităţii articulare şi recuperarea bolnavului. Pentru obţinerea acestor obiective, se poate apela la un tratament nefarmacologic şi la un tratament farmacologic.
Tratamentul nefarmacologic se poate face prin combaterea factorilor de risc, aşa cum ar fi obezitatea, traumatismele şi condiţiile nefavorabile de la locul de muncă, adică a frigului, a umezelii, a manevrării de greutăţi mari şi a poziţiilor incomode.
În absenţa tratamentului, uneori disfuncţiile medulare determinate de spondiloza cervicală se ameliorează sau se stabilizează, însă acestea pot fi progresive. Iniţial se pot obţine ameliorări prin purtarea unui guler special pentru gât, prin efectuarea de tracţionări ale gâtului şi prin administrarea de AINS, cum ar fi ibuprofenul şi de miorelaxante precum ciclobenzaprina. Însă, când boala se agravează sau când pe RMN se observă comprimarea severă a măduvei sau colapsul vertebral, este necesară de obicei intervenţia chirurgicală. Ca regulă, prin operaţie nu se pot corecta modificările deja produse, deoarece căile nervoase din măduva spinării sunt distruse permanent dacă nu se acţionează foarte rapid.
Tratamentul modern presupune înlocuirea discului vertebral cu o proteza artificială sau grefă osoasă, tratament cu o rată de succes de peste 90%, permiţând menţinerea mobilităţii coloanei cervicale mai ales la persoane tinere şi active.
Material de grefă osoasă este folosit pentru a umple spațiul rămas după eliminarea discului. De asemenea, este amplasat şi de-a lungul părților laterale ale vertebrelor pentru a realiza fuziunea. O grefă osoasă este utilizată în principal pentru a stimula vindecarea osului. Aceasta crește producția osoasă și ajută la vindecarea vertebrelor.
O grefă osoasă poate fi obținută de la șoldul pacientului. Acest tip de grefă este numită şi  autogrefă. Recoltarea unei grefe osoase necesită o incizie suplimentară în timpul operațiunii. Se prelungește intervenţia chirurgicală şi pot surveni dureri accentuate postoperator.
Deși autogrefele sunt considerate standardul de aur  și oferă o rată mare fuziune cu vertebrele afectate, dezavantajele includ dureri prelungite la locul de recoltare a grefei (şold) pentru mulţi pacienţi, precum și riscul de fractură sau infecție.
În tratamentul medicamentos al bolii se pot folosi o serie de medicamente:
Antialgice: paracetamolul, algocalminul şi tramadolul;
Antiinflamatoarele nesteroidiene: aspirina, brufenul, indometacinul, diclofenacul şi piroxicamul;
Antiinflamatoarele selective COX2: rofecoxibul şi celecoxibul;
Medicamente patogenice: glicozaminosulfatul care stimulează acidul hialuronic şi proteoglicanii, şi extractele de cartilaj, care inhibă enzimele catabolice.
În perioadele de acutizare ale bolii, se pot folosi preparatele cortizonice locale precum betamtazona şi triamcinolul.
De remarcat, că pentru a evita reacţiile adverse, antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate uneori sub formă de unguente sau sub formă de supozitoare.  Atunci când se foloseşte calea orală, se vor administra concomitent şi antiacide, sau şi mai bine inhibitoare ale pompei de protoni, aşa cum ar fi misoprostalul de 3 ori câte 200 mg/zi.
Fizioterapie

În tratamentul fizioterapic se pot folosi împachetările cu parafină, razele ultrascurte, ionizările, magnetodiafluxul. De asemenea se recomandă tratamentul balnear, cu băi sulfuroase, cu nămol, dar şi alte proceduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *