Preeclampsia - Hipertensiunea în sarcină

             Preeclampsia reprezintă hipertensiunea indusă de sarcină ce asociază proteinurie. Eclampsia constă în apariţia de crize convulsive generalizate, neexplicate la pacientele cu preeclampsie.
Preeclampsia şi eclampsia apar între săptămâna 20 de gestaţie şi şi sfârşitul primei săptămâni postpartum.
Diagnosticul este clinic şi prin determinarea proteinuriei.
Tratamentul constă în administrarea i.v de sulfat de Mg şi, de obicei, naşterea imediată.
Preeclampsia afectează 3-7% dintre gravide, de obicei aflate la prima sarcină şi pe cele cu hipertensiune preexistentă sau cu afecţiuni vasculare (de exemplu afecţiuni renale, vasculopatie diabetică). Alţi factori de risc pot fi reprezentaţi de vârsta maternă < 20 de ani, un istoric familial de preeclampsie sau de deznodământ mai prost al unor sarcini anterioare, sarcină multiplă, obezitate şi boli trombotice (de exemplu sindromul anticorpilor lipidici).
Preeclampsia se dezvoltă în timpul sarcinii, la fel ca şi eclampsia dar aceasta din urmă poate apărea în 25% din cazuri şi în perioada postpartum, cel mai adesea în primele 4 zile. Preeclampsia netratată evoluează latent o perioadă de timp pentru ca brusc să progreseze spre eclampsie, care apare la 1/200 de paciente cu preeclampsie. Eclampsia netratată este de obicei fatală.
Cauzele şi fiziopatologia preeclampsiei şi eclampsiei sunt necunoscute. Factorii incriminaţi pot fi: arteriole spiralate placentare slab dezvoltate (care diminuează fluxul utero-placentar la sfârşitul sarcinii) şi ischemie sau infarct placentar.
Preeclampsia poate fi asimptomatică sau poate determina apariţia de edeme sau creşterea excesivă în greutate. Este prezentă o iritabilitate neuromusculară ce poate progresa la crize convulsive (eclampsie). Eclamsia severă  duce la distrucţia organică, manifestările fiind reprezentate de cefalee, tulburări vizuale, confuzie, durere epigastrică sau în hipocondrul drept, (reflectând ischemie hepatică sau mărire capsulară), greaţă, vărsături, dispnee (reflectând edem pulmonar sau sindromul de detresă respiratorie acută ARDS) şi oligurie (reflectând volum plasmatic redus sau necroză tubulară ischemică acută).
Diagnosticul este sugerat de simptomatologia caracteristică sau de hipertensiune.
Tratamentul definitiv este reprezentat de naştere. În cazul sarcinilor la termen, naşterea imediată după stabilizarea mamei este cea mai sigură măsură. Pentru sarcini la mai puţin de 37 de săptămâni, riscul de naştere prematură este luat în balanţă cu severitatea preeclamsiei şi răspunsul la tratament.
Este controversat faptul, dacă pacientele cu preeclampsie uşoară necesită întotdeauna administrare înainte de naştere de sulfat de Mg. Pacientele cu preeclampsie severă însă, necesită administrarea de sulfat de Mg imediat după stabilirea diagnosticului.
Tratamentul are drept scop să optimizeze sănătatea mamei care, de regulă, duce şi la ameliorarea sănătăţii fătului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *