Aritmiile cardiace

În mod normal, cordul bate regulat şi coordonat, deoarece impulsurile electrice generate şi transmise de miocite cu proprietăţi electrice speciale declanşează o secvenţă de contracţii miocardice organizate.
Aritmiile şi tulburările de conducere sunt cauzate de anomalii ale generării şi/sau conducerii acestor impulsuri.
Orice afecţiune cardiacă, inclusiv anomalii congenitale structurale (căi accesorii de comunicare atrioventriculară) sau funcţionale (afectare ereditară a canalelor ionice) poate produce tulburări de ritm. Primii factori sistemici care cauzează sau contribuie la tulburările de ritm se numără dezechilibrele electrolitice (în special pentru K şi Mg), hipoxia, disfuncţiile hormonale (hipotiroidism, hipertiroidism) şi diverse mecanisme şi toxine (alcool, cafeină).
Tulburările de ritm pot fi cauzate de anomalii ale generării impulsurilor şi/sau de afectarea conducerii acestora. Bradiaritmiile sunt consecinţa scăderii funcţiei intrinseci de pacemaker sau apariţiei unor blocuri de conducere, în principal la nivelul nodului AV sau al sistemului His-Purkinje. Majoritatea tahiaritmiilor sunt cauzate de reintrare; unele sunt consecinţa creşterii automatismului normal sau prezenţei unor focare de automatism anormal.
Aritmiile şi tulburările de conducere pot fi asimptomatice sau pot produce palpitaţii (senzaţii de oprire a inimii, sau percepţia unor contracţii cardiace puternice), manifestări asociate cu tulburări hemodinamice (dispnee, disconfort toracic, presincopă, sincopă) sau stop cardiac. Anamneza şi examinarea fizică ajută la identificarea aritmiilor şi sugerează etiologii posibile, însă stabilirea diagnosticului necesită efectuarea unei ECG.
Necesitatea terapeutică este variabilă; se stabileşte în funcţie de simptomatologie şi de riscurile asociate cu prezenţa aritmiilor. Aritmiile asimptomatice, fără riscuri asociate severe, nu necesită tratament chiar dacă se agravează. Aritmiile simptomatice pot necesita tratament deoarece astfel calitatea vieţii pacienţilor creşte. 
Tratamentul este orientat împotriva cauzelor. Dacă este necesar, se utilizează terapie antiaritmică directă (medicamente antiaritmice, cardioversie-defibrilare, stimulatoare, sau asocieri între acestea).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *