Durerea în cancer

 Durerea este un simptom complex, cu impact asupra calităţii vieţii şi asupra psihologiei pacientului cu cancer. Definiţiile durerii încearcă să acopere marea diversitate de aspecte a acestui simptom, de la simpla explicaţie ca pur fenomen fiziologic, până la imaginea obişnuită cu caracter multidimensional. Durerea este o experienţă individuală ce include aspecte fizice şi psihosociale, şi este întotdeauna subiectivă.

The International Association for Study of Pain (IASP, 1986) defineşte durerea ca o „experienţă senzorială şi emoţională asociată cu o leziune tisulară reală sau potenţială, sau descrisă în termenii unei asemenea leziuni”.

O definiţie mai practică ar putea fi următoarea: durerea este ceea ce pacientul descrie, şi nu ceea ce alţii cred că ar putea fi, indiferent de calificarea şi experienţa acestora.

Durerea în cancer poate fi o consecinţă a bolii însăşi, sau poate rezulta ca urmare a tratamentelor, incluzând chirurgia, radioterapia şi chimioterapia.

Deşi apare de obicei relativ tardiv în evoluţia naturală a bolii, durerea reprezintă cel mai frecvent simptom în cancer, prezent la 30-40% dintre pacienţi la momentul diagnosticului, la 40-70% la iniţierea tratamentului şi la 70-90% pe parcursul fazei terminale. Prevalenţa durerii depinde de tipul tumoral, variind de la 52% la pacienţii cu cancere pulmonare la 5% la pacienţii cu leucemie.

Problema tratamentului durererii este seriasă, durerea necontrolată putând reprezenta un factor de suicid în cancer.

Evaluarea durerii

 Evaluarea durerii este indispensabilă pentru obţinerea unei analgezii satisfăcătoare şi cuprinde şase principii de bază:

• durerea este un simptom subiectiv, are intensitatea şi caracterul descris de bolnav

• durerea trebuie investigată cu atenţie: anamneză, examinare, investigaţii clinice şi paraclinice

• fiecare localizare şi tip de durere relatat de pacient trebuie investigate

• trebuie cunoscută extinderea reală a bolii canceroase

• vor fi urmăriţi toţi factorii care influenţează percepţia durerii: psihici, sociali, culturali, spirituali

• periodic, durerea trebuie reevaluată.

Evaluarea iniţială a oricărui pacient cu cancer care prezintă durere va include, pe lângă o anamneză detaliată, şi documentarea:

• diagnosticului iniţial de cancer şi a extensiei reale a bolii: definirea etiologiei şi a stimulilor nocioceptivi ai durerii (ex. cancer de prostată cu durere osoasă)

• modalităţii de debut a durerii: este o problemă acută sau cronică ?

• localizării durerii: identificarea zonei specifice, profunzimea sau sediul de origine.

• intensităţii şi severităţii durerii: se pot utiliza scalele analoge vizuale (VAS) şi scalele numerice dar în primul rând trebuie în avută în vedere interpretarea subiectivă a acesteia de către pacient

Modalităţile terapeutice pot fi grupate în 3 grupe principale:

• primul grup este considerat a aparţine terapiei primare, al cărei scop principal constă în reducerea masei tumorale responsabile de durere (chirurgia paliativă, radioterapia, chimioterapia şi hormonoterapia)

• al doilea grup cuprinde procedurile neinvazive (terapii farmacologice, fizioterapie şi tehnici de neurostimulare transcutană)

• al treilea grup cuprinde procedurile invazive (administrarea peridurală/ intratecală a opioizilor, anestezia locală, analgezia loco-regională, administrarea de agenţi neurolitici şi intervenţiile de neurochirurgie).

Analgezicele reprezintă baza tratamentului multimodal şi multidisciplinar al durerii, dar nu sunt singura modalitate terapeutică. Tratamentul optim al durerii necesită:

• folosirea simultană a mai multor modalităţi de tratament

• abordarea multidisciplinară, ce permite tratarea factorilor exacerbanţi şi agravanţi

Alegerea medicaţiei antalgice implică:

• selectarea unui tip de medicament în funcţie de tipul şi de severitatea durerii

• utilizarea combinaţiilor medicamentoase, şi nu combinarea preparatelor

• administrarea antalgicelor în trepte, conform modelului OMS

• utilizarea medicaţiei adjuvante antalgice

• evitarea medicaţiei de tip placebo.