Prevenirea şi tratamentul rejetului în transplantul hepatic


Pentru a obţine un rezultat bun, în cazul transplantului de ficat, ca şi în cazul oricărui alt tip de transplant, trebuie respectate o serie de reguli de bază privind imunologia şi trebuie aplicate măsuri terapeutice pentru prevenirea complicaţiilor de tip imun.
Din punct de vedere imunologic, o alogrefa în general, şi alogrefa hepatică, în mod particular pune o serie de probleme:
1. Rejetul: este principala problemă care trebuie depăşită pentru reuşita unei alogrefe. În cazul ficatului au fost descrise mai multe tipuri de rejet:
a) Rejetul hiperacut: este mediat umoral, de către anticorpi preformaţi împotriva antigenelor organului transplantat. Agresiunea împotriva acestui organ este mediată de sistemul complementului.
Rezultatul este o necroză de cauză vasculară a acestui organ, fenomen care se petrece foarte rapid (în primele ore sau, cel mult zile, posttransplant). Prima condiţie pentru a evita un rejet hiperacut este compatibilitatea de grup sangvin între donator şi primitor. Transplantul între indivizi incompatibili în sistemul ABO declanşează, de regulă, o reacţie umorală, mediată de anticorpi, de tip rejet hiperacut.
Prezenţa anticorpilor citotoxici împotriva grefei poate fi pusă în evidenţă prin testul denumit crossmatch, care pune în contact direct sângele de la primitor cu celule ale donatorului (de regulă cu limfocite). Un test cross-match pozitiv va contraindica întotdeauna un transplant de rinichi, întrucât în acest caz, datorită vascularizaţiei foarte bogate a rinichiului, precum şi expresiei antigenelor ABO pe suprafaţa endoteliului vascular, rejetul hiperacut apare în proporţie de 100%.
b) Rejetul acut: este principalul tip de rejet care apare în cazul unei alogrefe hepatice şi reprezintă o cauză majoră de morbiditate postoperatorie. Este un fenomen imunologic de tip celular, mediat de limfocitele T.
La baza declanşării rejetului acut stă existenţa unui complex care a căpătat denumirea de „complex major de histocompatibilitate": „major histocompatibility complex" (MHC). Situat pe braţul scurt al cromozomului 6, acest complex conţine de fapt 3 locusuri diferite, care codifică, la rândul lor, trei clase de antigene diferite. întrucât aceste antigene au fost identificate iniţial la nivelul leucocitelor, ele au primit denumirea de antigene leucocitare umane („human leucocitary antigens": HLA).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *