GRIPA

           Gripa este o boală infecţioasă acută foarte contagioasă, obişnuit autolimitată, febrilă, cauzată de virusul gripal A sau B, care apare în izbucniri epidemice de severitate variată, aproape în fiecare iarnă.

ETIOLOGIE -virusurile gripale, A, B, C din familia Orthomyxoviridae;sensibile la lumină, UV, uscăciune;

distruse de agenţi chimici (fenol, formol), agenţi oxidanţi.

MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Evoluţia gripei este endemică, cu manifestări epidemice la interval de 2-3 ani pentru virusul de tip A şi 4-6 ani pentru virusul de tipB. Pandemiile care apar datorită unor tulpini complet noi a virusului, provenite de obicei din Extremul Orient, intervin la 10-20 ani. Gripa prezintă periodicitate sezonieră, cazurile apărând în sezonul rece, de obicei iarna-primăvara. În epidemii se îmbolnăvesc iniţial copiii din colectivităţi, fiind cuprinsă apoi şi restul populaţiei.

Incidenţa la 100.000 locuitori, în anul 1998 a fost de 46,74 în România şi 27,24 în zona de vest a ţării, de 10 respectiv 40 de ori mai mică decât anul 1997, ceea ce indică faptul că 1998 nu a fost un an epidemic.

DIAGNOSTIC CLINIC

·         Incubaţia: 18-36-72 de ore;

·         Debutul este brusc, uneori brutal cu frisoane, febră 39-40°C, mialgii, cefalee, astenie. În pandemii debutul este supraacut cu deces în 24-48 ore.

·         Perioada de stare este dominată de semne toxice generale; sunt prezente:

febra înaltă 3-5 zile, uneori cu aspect difazic – "V" gripal;

faciesul uşor congestionat, uneori cu tulburări vasomotorii;

cefalee  intensă, constantă, predominant în regiunea frontală, supraorbitală;

dureri în globii oculari (la mişcări sau la apăsare), caracteristice pentru gripă;

mialgii (lombalgii, rahialgii) cu senzaţie de zdrobire musculară;

astenie marcată, chiar adinamie;

tulburări de somn, apatie, iritabilitate;

manifestări respiratorii: catar nazal aderent, vâscos, cu senzaţie de nas înfundat, uscăciune, usturime; enantem difuz pe pilieri, văl, luetă şi microvezicule pe palat; durere sau arsură retrosternală (traheite); tuse uscată, spută vâscoasă, greu de eliminat, cu striuri sangvinolente. Dacă apar leziuni ale membranei hialine, evoluţia se poate face cu cianoză, dispnee spre insuficienţă respiratorie acută.

manifestări viscerale diverse: cardiovasculare cu bradicardie, hipotensiune arterială; renale ca nefrită interstiţială (albuminurie, ± microhematurie); digestive cu hepatomegalie, colici abdominale, inapetenţă, greţuri, vărsături.

În evoluţie febra cedează în 3-5 zile cu transpiraţii abundente.

   Perioada de convalescenţă în care persistă manifestări ca astenie, subfebrilitate, tuse apăsătoare, prezenţa unui sindrom depresiv cu melancolie, irascibilitate. În această perioadă este crescută receptivitatea pentru infecţii bacteriene.

Complicaţii

Complicaţiile respiratorii influenţează evoluţia şi prognosticul, mai ales când apar la persoane în vârstă, cu afecţiuni cardiovasculare cronice, diabetici, sau la sugari distrofici, rahitici. O treime din decesele prin gripă se datorează complicaţiilor respiratorii.

-          laringita gripală; crupul gripal este o laringită obstruantă prin leziuni necrotico-hemoragice ale mucoasei laringotraheale. Se realizează mai ales prin suprainfecţie cu Haemophilus Influenzae la copil, respectiv cu Stafilococ la adult. Debutul este alarmant, în ziua 3-4 de boală, cu dispnee, senzaţie de sufocare, tuse lătrătoare, cianoză; se instalează şocul infecţios cu tahicardie, hipotensiune arterială, iar în lipsa unui tratament adecvat bolnavul devine areactiv şi evoluează spre deces;

-          bronşita capilară (bronşiolita) caracterizată prin edem, capilaroplegie şi exudat fibrinos şi manifestată clinic prin hiperpirexie, dispnee, polipnee, tiraj, cianoză;

-          pneumonii gripale care pot fi primare, virale, care se manifestă în ziua 2-3 de boală, sau secundare, prin suprainfecţie bacteriană;

-          pleurezii para sau metapneumonice – pot fi purulente, hemoragice.

Complicaţii cardiovasculare, în principal, reprezentate de miocardita toxică manifestată prin tahicardie, tulburări de ritm, asurzirea zgomotelor cardiace.

Complicaţii nervoase ca encefalite gripale, meningite cu lichid clar în perioada de stare şi leucoencefalite şi poliradiculonevrite în convalescenţă.

Sindromul Reye este o encefalopatie însoţită de degenerescenţa grasă a ficatului, hiperamoniemie, sindrom hemoragipar (poate fi indus de aspirină).

DIAGNOSTIC DE LABORATOR

            A.Teste de laborator nespecifice

  Se constată absenţa unui sindrom inflamator: leucopenie sau formulă normală,VSH normal;

În caz de suprainfecţii bacteriene se evidenţiază: leucocitoză (15.000 celule/mm3), neutrofilie, VSH accelerat.

            B. Diagnostic specific

De obicei nu este necesară confirmarea de laborator virusologică  sau serologică, aceasta având rol de cercetare.

Diagnosticul de laborator este important din punct de vedere epidemiologic.

Produse patologice: secreţii nazale, spălături nazofaringiene, prelevate imediat după debut; postmortem, fragmente de pulmon.

1. Examenul direct cuprinde microscopia electronică şi imunofluorescenţa pentru detectarea antigenelor virale, până în ziua a-4-a de boală, pe celule epiteliale nazale sau probe de secreţii nazale.

2. Cultivare se realizează pe culturi primare de rinichi de maimuţă. Efectul citopatic nu este caracteristic, dar identificarea se poate realiza prin hemaglutinare directă.

În cazul inoculării ouălor embrionate, diagnosticul se pune pe baza proprietăţilor hemaglutinante ale virusului gripal.

Inocularea la animalele de experienţă produce, fie infecţia experimentală, fie doar creşterea titrului de anticorpi specifici.

3. Diagnosticul serologic constă în decelarea anticorpilor specifici de tip (anti-NP) şi de subtip (anti-HA) pe seruri pereche prin reacţii de hemaglutinoinhibare, seroneutralizare, fixare a complementului şi ELISA.

 Anticorpii pot fi evidenţiaţi în prima săptămână de la debut (anticorpi anti-proteină virală HA, N, NP, şi M), care ating titrul maxim la 3 săptămâni.

Protecţia faţă de reâmbolnăvire este conferită numai de anticorpii anti-HA şi anti-N, de subtip.

 Rezistenţa este corelată cu titrul seric al anticorpilor seroneutralizanţi sau hemaglutinoinhibanţi.

DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1.       Izvorul de infecţie

bolnavul cu formă tipică şi atipică, contagios înainte de debutul clinic 1-3 zile, în prodrom şi în perioada de stare, timp de 3- 5 zile, prin secreţiile respiratorii;

 infectaţii fără manifestări clinice;

 rezervor de virus pot fi şi unele animale: cai, porci, păsări, gazde care au rol şi în producerea unor mutante deosebit de virulente.

Indicele de contagiozitate  variază între 10-15% până la 50-70%.

2. Transmiterea

aeriană, prin picături;

 indirectă,  prin obiecte contaminate recent cu secreţii respiratorii (rar, datorită rezistenţei scăzute a virusului în mediul extern).

3. Receptivitatea

generală, crescută la copii, bătrâni, bolnavi cronici.

4. Imunitatea

 obţinută prin infecţie, este de 1-2 ani pentru infecţia cu virusul tip A şi de 3-5 ani pentru virusul tip B;

postvaccinală, cu durată de 1-2 ani pentru tulpinile aflate în vaccin.

Factorii epidemiologici secundari

- naturali de mediu: schimbările bruşte de presiune, temperatură, umiditatea crescută, vânturile;

- economico-sociali: deficienţele de igienă, aglomeraţia, condiţiile de muncă, mediu, densitatea, mişcările populaţiei.

Profilaxie şi combatere

1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie

depistare: epidemiologic, clinic, laborator;

declarare: numerică, trimestrială; săptămânal sau zilnic în epidemii;

izolare: 5-7 zile, la domiciliu, formele uşoare, cele grave se spitalizează.

2. Măsuri faţă de căile de transmitere

dezinfecţia continuă şi terminală nu sunt necesare;

 aerisirea încăperilor, curăţenia sunt suficiente.