Investigatii imagistice si tratament in litiaza renala

Litiaza renală constă în aglomerarea de paricule solide la nivel renal. Este de patru ori mai frecventă la bărbaţi, până la 50 de ani, după care repartiţia pe sexe este egală. Debutul este in decada a treia şi a patra de viaţă.

Calculii urinari sunt agregate policristaline, formate dintr-o matrice organică şi săruri (oxalat de calciu, fosfat de calciu, urat, cistină sau struvit). Cei mai frecvenţi (75-85%) sunt calculii cu săruri de calciu, urmaţi de săruri de struvit (10-15%) şi apoi de litiaza urică (7-8%). Formarea calculilor urinari este influenţată de factori de mediu (umiditatea cu aport crescut de sodiu şi proteine, cu aport redus de lichide favorizează apariţia calculilor), de factori genetici (cristinuria, acidoza renală tubulară distală). Calculii urinari se formează în urma dezechilibrului concentraţiei urinare. Reabsorţia şi secreţia renală trebuie echilibrate în timpul adaptării la dietă, climat şi activitate.

Litiaza calcică este frecvent familială. Aproximativ 60% din pacienţii cu litiază calcică manifestă vor prezenta cel puţin încă o colică renală în următorii 10 ani. De cele mai multe ori litiaza calcică are o compoziţie mixtă - oxalofosfocalcică şi este radioopacă.

Litiaza renală poate fi asimptomatică, uneori este descoperită cu ocazia unui examen ecografic de rutină. Simptomatologia se caracterizează printr-un polimorfism, determinat de obstrucţia parţială sau totală, de iritaţia locală produsă de calculul care migrează, de apariţia complicaţiilor.

METODE IMAGISTICE DE DIAGNOSTIC

Tomografia computerizată (TC) spirală

Tomografia computerizată (TC) spirală este de obicei metoda imagistică preferată în diagnosticul colicii renale.  La femeile însărcinate se preferă  ecografia  pentru a minimiza expunerea la radiaţii.  Alte metode care ar putea fi de ajutor în stabilirea diagnosticului includ urografia intravenoasă, scanarea renală cu radionuclizi şi radiografia abdominală simplă.

Cu ajutorul imagisticii se confirmă prezenţa calculilor renali, se exclud alte diagnostice, se identifică posibilele complicaţii, se defineşte localizarea calculilor şi de asemenea, aceasta ajută la tratament dacă nu are loc pasajul spontan.  

Tomografia computerizată fără substanţă de contrast, în spirală, este sensibilă şi specifică, având rate de probabilitate a „diagnosticului” pozitiv şi negative pentru detectarea calculilor renali. Imaginile sunt obţinute din partea superioară a rinichiului până la baza vezicii.

Urografia intravenoasă

Urografia intravenoasă (sau pielografie intravenoasă) oferă informaţii cu privire la funcţia şi anatomia  renală.  Ea  detectează  calculii  cu  un  grad  mic  de sensibilitate dar cu o specificitate excelentă. Atunci când se efectuează acest studiu, menţinerea adecvată a excreţiei urinare prin administrarea de fluide intravenos înaintea efectuării perfuziei cu SC poate să ducă la scăderea riscului de leziuni renale cauzate de utilizarea SC.  Se obţine o imagine radiologică iniţială, urmată de administrarea de substanţă de contrast şi de repetarea radiografiilor la intervale de 5, 10 şi 20 de minute.

Ecografia

În cazul pacienţilor cu contraindicaţii pentru TC sau urografia intravenoasă datorită preocupărilor legate de radiaţii (de exemplu în timpul sarcinii sau la copii), ecografia poate ajuta în stabilirea diagnosticului.  Aceasta este utilă în detecţia calculilor mari; totuşi, poate să nu evidenţieze calculii ureterali mai mici (cu un diametru <5 mm="" nbsp="" o:p="">

Ecografia ajută la diagnosticul calculilor situaţi în ureterul proximal şi distal dar are sensibilitate scăzută pentru cei situaţi în treimea medie a ureterului. În ansamblu, ecografia are o sensibilitate şi o specificitate reduse în detectarea calculilor renali, dar are o sensibilitate de 98% la detectarea hidronefrozei. Totuşi, aproape 22% din hidronefrozele diagnosticate cu ajutorul ecografiei nu reprezintă o obstrucţie.  

Ecografia are multe avantaje: este neinvazivă, nu foloseşte nici coloranţi şi nici radiaţii şi nu are efecte secundare cunoscute. Este posibil să fie chiar superioară urografiei intravenoase în detectarea calculilor situaţi la joncţiunea ureterovezicală. Totuşi, este limitată la rezultate anatomice;  în timp ce ecografia Doppler furnizează informaţii cu privire la circulaţia sangvină renală, ecografia nu furnizează nici o informaţie despre funcţia excretorie renală.

Radiografiile abdominale simple

Aproximativ 90% din calculii renali sunt radioopaci deoarece calculii formaţi din fosfat de calciu şi oxalat de calciu au o densitate similară cu cea osoasă. Fosfatul de amoniu şi magneziu (struvit) este ceva mai puţin radiodens, urmat de cistină, care este doar parţial radiodensă. Acidul uric şi calculii matrice sunt în esenţă radiotransparenţi, la fel ca majoritatea calculilor asociaţi cu medicamentele.  Din păcate, din cauza dimensiunilor mici şi a ţesuturilor moi şi a umbrelor osoase suprapuse, calculii urinari sunt vizibili mult mai rar în radiografiile simple.  Radiografiile  abdominale  simple  au  o  sensibilitate  şi specificitate scăzute  în detectarea calculilor renali.

Tratament

Tratamentul profilactic este cea mai eficientă metodă, prin creşterea aportului hidric. Nu este stabilită o cantitate optimă de lichide ce ar trebui ingerată, se recomandă dublarea cantităţii zilnice de lichide.

Tratamentul chirurgical este indicat când ureterele sunt dilatate şi unda peristaltică formată prin creşterea diurezei nu poate mobiliza calculii, atunci când aceştia sunt inclavaţi, sau dimensiunea calculilor nu permite eliminarea lor spontană, dacă obstrucţia ureterală durează mai mult de 6 săptămâni.

Tratamentul colicii renale se realizează prin administrarea de analgezice, oral sau injectabil, intramuscular sau intravenos; spasmolitice, administrate oral oral sau injectabil; aport crecut de lichide; tratamentul complicaţiilor infecţioase prin administrarea de antibiotice; antimimetice. Practicarea mişcării duce de cele mai multe ori la eliminarea spontană a calculului.