Diagnosticul imagistic în oncologie

Dezvoltarea tehnicilor moderne de imagistică a permis ameliorarea considerabilă a depistării tumorilor în organele abdomino-toracice sau la nivelul sistemului nervos central. În acelaşi timp, nici un examen imagistic (computer tomografie, scintigrafie, ecografic sau rezonanţă magnetică nucleară) nu permite altceva decât interpretarea unor imagini dintre care nici una nu înlocuieşte examenul anatomo-patologic, pentru stabilirea diagnosticului de cancer.

De asemenea, odată diagnosticul de cancer confirmat, imagistica joacă un rol important în definirea extensiei tumorale locale, regionale şi metastatice, anomaliile identificate fiind foarte sugestive pentru a fi considerate metastaze (imagini lacunare osoase şi hepatice, imagini rotunde pulmonare, adenopatii limfatice sau tomo- densitometrice etc.), fără a necesita adeseori biopsierea pentru confirmare histologică.

În sfârşit, tehnicile de abord bioptic sau citologic se conjugă cu imagistica pentru efectuarea de prelevări bioptice ghidate din organele profunde, în vederea diagnosticului.

Performanţa diferitelor tehnici imagistice este diferenţiată în funcţie de zona explorată:

• computer tomografia şi examenul în rezonanţă magnetică nucleară (RMN) constituie explorările de elecţie ale: toracelui, encefalului şi ariei ganglionare lombo-aortice;
• ecografia este utilizată ca primă intenţie în explorarea hepatică şi abdominală viscerală;
• examenele scintigrafice sunt esenţiale în: explorarea scheletului, căutarea metastazelor osoase sau tiroidiene prin evidenţierea tulburărilor de fixare ale radioizotopilor.

Diagnosticul oncologic comportă mai multe etape succesive, strâns corelate unele cu altele, în cursul cărora recursul la mijloacele imagistice este frecvent. În acelaşi timp, la momentul fiecărei etape, alegerea mijloacelor imagistice utile diferă în funcţie de sediul de organ, tipul de tumoră în cauză, extensia sa clinică şi altele. Utilizarea unei tehnici imagistice ca element diagnostic al unei boli asimptomatice (de exemplu mamografia bilaterală) nu este justificată decât dacă rezultatele sunt strâns corelate cu cele ale biopsiilor ulterioare, iar rezultatele servesc la vindecare după tratament.

Mijloacele diagnostice invazive

Obţinerea certitudinii prezenţei malignităţii pe baza examenului histopatologic adică confirmarea prezenţei cancerului este un principiu de bază al îngrijirii pacientului cu cancer.

Diagnosticul de cancer este marcat de responsabilitate şi caracterul de certitudine trebuie asigurat obligator.

Din acest motiv, diagnosticul iniţial de cancer trebuie numai rareori să fie bazat exclusiv pe o biopsie cu ac fin ce obţine numai o confirmare citologică.

Asigurarea unui diagnostic este ameliorat de capacitatea examinatorului de a alege un ţesut adecvat. De exemplu, un diagnostic de limfom nu este satisfăcător decât în urma biopsiei ganglionare, iar materialul de aspiraţie (citologic) este inadecvat. Utilizarea unui examen citologic este numai rareori satisfăcător, ca evidenţă a bolii maligne (de exemplu: în cancerele mamare local- avansate, unde secvenţa chirurgicală nu este prima). Principiul de certitudine a bolii maligne se va aplica şi în cazul recidivelor tumorale ale unui cancer, anterior în remisiune.

Principiul confirmării prezenţei bolii maligne în cazul bolii recidivate este valabil ca şi în cazul diagnosticului bolii primare. Prezenţa unui al doilea sediu de malignitate trebuie diferenţiat de un cancer primar, în special când survine la distanţă în timp de primul cancer.

Apariţia a două sau mai multe cancere la un individ (sincrone sau metacrone), deşi excepţională, este posibilă, în special când există mai mulţi factori de risc prezenţi. În ciuda consistenţei şi a evidenţei clare a datelor furnizate de datele examenului clinic şi a mijloacelor imagistice pentru o leziune într-un cancer avansat, cea mai sigură modalitate de confirmare este practicarea unei biopsii. Dacă o leziune suspectă este detectată prin examinarea fizică sau altă tehnică imagistică (radiologică sau ecografică).