Steriletele cu cupru

Ce sunt steriletele cu cupru ?
Steriletele cu cupru sunt mici obiecte din plastic, acoperite partial cu spirale sau mansoane de cupru. Cel mai cunoscut si mai folosit model este Cooper T Cu380A si de aceea descrierea ce urmeaza se refera la el. Exista si alte modele care sunt mai mult sau mai putin folosite.
Cum arata un sterilet ?
Steriletul Cooper T  are forma literei T, cu o tija verticala si doua brate laterale. Tija verticala are 36 mm iar cele doua brate orizontale au impreuna 32 mm si sunt foarte flexibile. Datorita acestei caracteristici, in momentul introducerii steriletului in uter bratele se pliaza spre tija. Prin aceasta steriletul isi reduce dimensiunea orizontala pana la aproximativ 2,5 mm si trece foarte usor prin colul uterin. Odata ce a fost introdus in uter bratele se deschid in partea superioara a uterului si nu permit coborarea si iesirea steriletului. La momentul extractiei, tractiunea aplicata duce la ridicarea bratelor iar steriletul poate fi usor scos prin col.
Tija este inconjurata de o spirala de cupru iar bratele prezinta fiecare cate un manson de cupru, acestea fiind importante pentru efectul contraceptiv. Suprafata totala activa a cuprului este de 380 mm patrati. Unele sterilete asemanatoare, cum ar fi modelul Nova T 380, au firul spiralei alcatuit dintr-un ax central din argint peste care s-a aplicat cupru. Argintul are rolul de a creste rezistenta la rupere a firului.
La capatul inferior al steriletului se afla doua fire de polietilena numite fire de control. Dupa insertia steriletului in uter, firele ies prin colul uterin si pot fi simtite prin palpare in vagin. Rostul acestor fire este, pe de o parte, ca femeia sa poata verifica singura prezenta steriletului (autocontrol). Cat timp firele pot fi simtite inseamna ca steriletul este la locul lui si ca nu a iesit cu ocazia unei menstruatiei. Pe de alta parte, firele ajuta la extragerea steriletului.
Atentie ! Femeile care au sterilet nu pot utiliza OB-uri. Firele steriletului se pot lipi de OB iar cand acesta este extras poate trage dupa el si steriletul din uter.

Cum actioneaza steriletul ?
Steriletul actioneaza prin trei mecanisme:
  • distrugerea spermatozoizilor. Steriletele determina la nivelul endometrului o usoara reactie inflamatorie. Inflamatia nu se datoreaza unor microbi ci este produsa de simpla prezenta a steriletului in uter (reactie de corp strain) si datorita ei spermatozoizii sunt distrusi. Actiunea este similara cu cea a spermicidelor.
  • blocarea fertilizarii ovulului de catre spermatozoid. Aceasta se realizeaza, la randul ei, prin :
    • reducerea miscarilor de inaintare a spermatozoizilor. Din aceasta cauza spermatozoizii nu mai pot ajunge pana la ovulul aflat in trompa uterina iar fecundarea nu mai are loc.
    • inhibarea activitatii enzimelor din acrozom (rezervorul aflat in capul spermatozoizilor). Enzimele sunt substante chimice cu ajutorul carora spermatozoidul perforeaza membrana ovulului pentru a-l fecunda. Daca un spermatozoid reuseste totusi sa ajunga la ovul, cu enzimele blocate patrunderea in ovul si fecundarea nu mai sunt posibile .
  • impiedicarea fixarii oului in uter (nidatia).
Cele trei mecanisme de actiune ale steriletelor sunt inegale ca importanta. Efectul spermicid este principalul mecanism contraceptiv. Blocarea fertilizarii este de importanta secundara. In ceea ce priveste impiedicarea nidatiei, studiile existente sugereaza ca steriletele actioneaza rareori prin acest mecanism.

Care este eficienta steriletului ?
Steriletul are eficienta maxima de 99%. Aceasta insemna ca din 100 de femei care folosesc steriletul timp de un an, 99 vor fi protejate iar una va ramane insarcinata.
Eficienta steriletului variaza in timp. Astfel, la inceputul folosirii sale protectia contra sarcinii este mai redusa iar in timp creste. Eficienta maxima este atinsa abia dupa aproximativ 4 - 4,5 ani si mentine astfel pana la 10-12 ani.
Dupa extragerea steriletului fertilitatea femeii revine rapid la nivelul normal.

 http://www.contraceptiapentrutoti.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *