HERNIA HIATALA

Hernia hiatală se caracterizează prin trecerea unei porţiuni a stomacului din cavitatea abdominală în cavitatea toracică, prin hiatusul esofagian al diafragmului, acesta fiind un orificiu anatomic traversat de esofag şi de formatiuni nervoase si limfatice.
Frecvenţa herniei hiatale la varsta copilariei este de 2 cazuri / 1000 naşteri.


          Etiologie si etiopatogenie
Cauzele principale care determină hernierea stomacului prin hiatusul esofagian sunt reprezentate de esofagul scurt congenital sau caştigat şi hiatusul esofagian mai larg, datorită deficienţei structurale a diafragmului. Se cunosc şi o serie de factori declanşatori, care prin cresterea presiunii intraabdominale, determină împingerea stomacului în cavitatea toracică prin orificiul diafragmatic. Aceştia sunt reprezentaţi de: tumori abdominale, ascita, meteorism, efort de defecare, accese de tuse, flexia anterioara a trunchiului şi altele.
În afara rarelor situaţii cand hernia hiatală se poate produce posttraumatic, postoperator sauîin cadrul unor afecţiuni bine precizate, cum ar fi de exemplu  procesele pleuromediastinale,( ca adenopatii sau pleurezii,TBC ), în majoritatea cazurilor sunt intricaţi factorii etiopatogenici.
Concepţia patogenică anatomofiziologică incriminează un dezechilibru între tendinţa permanentă a esofagului de a se retracta  şi integritatea elementelor anatomice care-l fixează abdominal. Cât timp elementele de fixare ale segmentului esocardiotuberozitar sunt integre, echilibrul – exprimat prin starea anatomofiziologică normală a acestei regiuni – se menţine. Deplasarea în sens cranial a segmentului esocardiotuberozitar se datoreaza în esenţă deteriorarii elementelor anatomice de fixare.
Factorii care favorizează slăbirea elementelor de  fixare esocardiotuberozitare pot fi grupaţi in trei categorii:
·        factori care cresc presiunea intraabdominală
·        factori ce opresc presiunea intragastrică
·        factori generali
Factorii care cresc presiunea intraabdominală sunt: obezitatea, sarcina,constipatia cronică, retentia cronică de urină, tusea cronică, ciroza hepatică, tumorile abdominale, colicile abdominale, precum şi alte afecţiuni cronice abdominale sau toracice ce acţionează ca spine iritative in contracţia peretelui abdominal.
Factorii ce sporesc presiunea intragastrică sunt: stenoza pilorică, hipertrofia de pilor, prolapsul de mucoasa gastrică, tumorile gastrice, compresiunile gastroduodenale extrinseci.
Dintre factorii generali amintim: obezitatea , care diminua troficitatea ţesutului conjunctiv, slăbind mijloacele de fixare; hipotiroidia, care favorizează retenţia hidrică , diminuand rezistenţa ţesutului conjunctiv periesofagian, precum şi tonicitatea fibrei musculare; hiperfoliculinemia , care prin acţiunea sa hiperhidratantă scade rezistenţa ţesutului conjunctiv; spasmofilia, care prin hipertonia fibrelor musculare longitudinale ale esofagului conduce la malpozitia esocardiotuberozitară cu reflux gastroesofagian; hipogastrimenia, care scade tonusul sfincterului cardiei ca şi atropina.
În afară de aceşti factori, slăbirea elementelor de fixare esocardiotuberozitare mai este produsă şi de distrofiile de colagen, sedentarism, prin hipotrofia ţesutului conjunctiv şi muscular, cifoscolioza, datorită modificarilor de statică toracică ce generează mutaţii ale poziţiei diafragmei, malformaţiile congenitale esocardiotuberozitare şi frenice, traumatismele toracoabdominale, iar dintre cauzele iatrogene – vagotomia, esocardiomia Heller, rezecţiile gastrice, etc, - care slăbesc mijloacele de fixare esocardiotuberozitare.
Devenind laxe, mijloacele de fixare esocardiotuberozitare nu se mai opun forţei de retracţie esofagiene şi esofagul, cardia, precum şi o parte mai mică sau mai mare a formixului gasric alunecă prin hiat în mediastinul posterior.
Retracţia esocardiotuberozitară este in functie de gradul de alterare a elementelor de fixare; ea variază intre retracţiile mici – cu cardia subdiafragmatică, care induc o malpoziţie cardiotuberozitară – până la retracţiile mari, cu cardia şi fonixul supradiafragmatice.
În herniile hiatale paraesofagiene elementul primordial este lărgirea hiatului esofagian sau existent unui defect parietal parahiatal, congenital sau dobandit.
Studiind rezultatele postoperatorii la un lot de bolnavi, Detrie si Elghozt (1979) disting hernii hiatale prin îmbătrânire, care se datoresc alterării elementelor de fixare şi sunt perfect contractabile chirurgical şi hernii hiatale ale tinerilor, generate de tulburari neurohormonale şi care sunt rezistente la tratament; acestea din urmă necesită o evaluare neurohormonală minuţioasă şi corectarea tulburărilor existente.
 1.     Hernia hiatală prin alunecare (sliding ) – denumită şi cardioesofagiană axială ori esogastrică – reprezintă 80 -95% din totalul herniilor hiatale. Ea consta în deplasarea cardiei în torace prin hiatul esofagian largit antrenând şi stomacul: ca urmare are loc ştergerea unghiului HIS, iar esofagul se implantează în porţiunea cea mai înalta a stomacului herniat (implantare polară).
2.     . Hernia hiatală paraesofagiană sau prin rostogolire (roling), ori lateral reprezintă 5-10% din totalul herniilor hiatale. La acest tip de hernie cardia ramâne în poziţie normală, sub diafragmă; în torace alunecă doar formixul gastric. El pătrunde în torace pe langă esofag, prin hiatul paraesofagian sau printr-un orificiu parahiatal stâng, separat de esofag prin câteva fascicule musculare sau conjunctive (parahiatal).
3.     Hernia hiatală mixtă constituie o asociere a primelor doua tipuri de hernii hiatale. Ea reprezintă circa 6-7% din totalul herniilor hiatale.
4.     Hernia hiatală cu brahiesofag reprezintă 1-2% din herniile hiatale.
În cadrul herniilor hiatale paraesofagiene (prin rostogolire) Shackeford distinge doua varietaţi: una paraesofagiană, care se produce prin hiatul esofagian lărgit, iar alta parahiatală, ce trece printr-un orificiu parahiatal. Herniile hiatale trebuie diferenţiate de malpoziţia cardiotuberozitară, volvulusul gastric şi endobrahiesofag. Malpoziţia cardiotuberozitară, descrisă de Lortat-Jacos, se caracterizează prin laxitatea ligamentului gastrofrenic (ligamentului posterior al stomacului) scurtarea sau absenţa esofagului abdominal şi deschiderea ori dispariţia unghiului HIS. Ea nu poate fi considerată hernie hiatală, întrucât nu are loc protuzia conului gastric în torace, iar mijloacele de fixare esohiatale nu sunt rupte, ci doar destinse, relaxate. Unii autori consideră malpoziţia cardiotuberozitară  ca stadiu iniţial al herniei hiatale, deoarece, ca şi hernia hiatală provoacă insuficienţă cardioesofagiană cu reflux gastroesofagian.
Endobrahiesofagul se caracterizează prin heterotopia mucoasei esogastrice, mucoasa esofagului terminal fiind de tip gastric cu tulburari de continenţă cardioesofagiană si reflux gastroesofagian. 
              Tablou clinic
Boala apare mai frecvent la femei dupa varsta de 50 de ani, în general obeze şi de statură mică.
Simptomatologia clinică a herniilor hiatale este extrem de polimorfă; ea se inscrie între o simptomatologie săracă existând chiar şi forme complet asimptomatice ce sunt descoperite radiologic întamplător.
Simptomatologia clinică poate fi grupata în:
a)     -simptomatologie provocată de refluxul gastroesofagian
b)    -simptomatologie determinată de volumul herniei intratoracice
c) –simptomatologia provocată de complicatiile herniei sau de alte afectiuni asociate.

Diagnostic

         Anamneza trebuie să ridice mereu suspiciunea de hernie hiatală la pacienţii care varsă fără o altă cauză aparentă.
          Examenul radiologic cu substanţă de contrast precizează lungimea esofagului, poziţia cardiei, hernierea sau nu aregiunii esocardiale în torace. Un esofag scurt asociat cu o cardie în torace pledează pentru o hernie hiatala prin alunecare, în timp ce un esofag normal cu cardia localizată abdominal şi hernierea unei porţiuni de stomac, pledează pentru o hernie hiatală paraesofagiană. Adesea însă examinarea radiologică este negativă, ocazional poate lipsi bula de gaz a stomacului sau în caz de stomac ” up side down ” se observa în dreapta inimii o bulă de aer sau un nivel hidroaeric deasupra diafragmului.

Tratament
          Scopul principal al tratamentului este înlăturarea refluxului gastro-esofagian. Este de dorit şi repoziţionarea herniei pentru a preveni posibilitatea volvusului (răsucirea unei anse intestinale). În caz de brahiesofag nu trebuie forţată repoziţionarea, ci se va face o operaţie antireflux pe cale toracică.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul Dvs. va fi trimis spre aprobare

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *