Endocardita infecțioasa

Endocardita infecţioasă reprezintă infecţia endocardului, cauzată de obicei de bacterii (în general streptococi sau stafilococi) sau fungi. Se manifestă prin febră, apariţia de sufluri cardiace, peteşii, anemie şi fenomene embolice.

Endocardita poate fi împărţită în trei categorii: endocardită a valvelor native, endocardită la persoanele care abuzează de substanţe intravenoase şi endocardită a protezei valvulare. Aceste categorii au un microorganism infectant diferit şi o evoluţie diferită.

Alţi streptococi infectează mult mai probabil valve lezate şi rareori cauzează distrucţie valvulară rapidă. S. milleri poate determina abcese metastatice, care sunt rare la alţi streptococi. Enterococii Enterococii determină aproximativ 6% din cazurile de endocardită valvulară primitivă. Enterococii sunt alfa-, beta- sau gama-hemolitici şi sunt germeni habituali ai tractului gastrointestinal, uretrei anterioare şi ocazional ai cavităţii bucale.

Leziunile caracteristice endocarditei infecţioase sunt vegetaţiile, situate pe valve sau oriunde în altă parte pe endocard. Boala survine de obicei secundar colonizării microorganismelor pe vegetaţii sterile formate din plachete şi fibrină.

Poarta de intrare a organismului infectant ce iniţiază episodul de bacteriemie este de obicei inaparentă în endocardita cu streptococi viridans. Procedurile stomatologice, cea mai frecventă poartă de intrare aparentă, precedă endocardita cu streptococ viridans doar în 15-20% din cazuri.

Trăsătura diagnostică esenţială în endocardită este bacteriemia sau fungemia. Hemoculturile sunt pozitive la peste 95% din pacienţi.

Simptomele de endocardită încep în general în decurs de 2 săptămâni de la evenimentul precipitant. În cazul microorganismelor cu patogenitate redusă (de ex. streptococi viridans) debutul este de obicei progresiv, cu febră moderată şi stare de rău general.

Tabloul clinic cuprinde: febră, artralgii şi/sau mialgii, suflu,splenomegalie, peteşii,hemoragii în aşchie,pete Roth.noduli Osler,leziuni Janeway,degete hipocratice, emboli aparenţi clinic, manifestări neurologice.

 În cazul microorganismelor cu patogenitate înaltă (de ex. S. aureus) debutul este deseori acut, cu febră înaltă. Febra este prezentă la aproape toţi pacienţii cu endocardită (exceptând uneori bătrânii sau pacienţii cu insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă congestivă sau debilitate severă). Febra este de obicei redusă (sub 39,40⁰C) cu excepţia bolii acute. Artralgiile şi mialgiile, în special dorsalgiile joase, sunt frecvente iar artrita survine ocazional. Suflurile cardiace sunt aproape totdeauna prezente, cu excepţia perioadei precoce, în endocardita acută sau la cei care abuzează de droguri intravenoase şi au infecţie pe valva tricuspidă. Modificările veritabile ale suflurilor sau apariţia unui suflu nou este neobişnuită, cu excepţia cazurilor de endocardită acută unde un suflu nou (în special insuficienţa aortică) este frecvent. Modificările intensităţii suflurilor sunt deseori datorate schimbărilor frecvenţei cardiace şi/sau debitului cardiac (de ex. în anemie) şi nu neapărat unei afectări progresive a valvei.

Splenomegalia şi peteşiile tind să survină în bolile de lungă durată. Peteşiile sunt cel mai frecvent observate pe conjunctive, palat, mucoasă bucală şi extremităţile superioare. Hemoragiile în aşchie sunt striuri subunghiale liniare, roşu închis, care pot să apară în endocardită, dar pot să apară şi ca urmare a unui traumatism. Petele Roth sunt hemoragii retiniene ovale cu centru clar, pal; ele pot de asemenea să survină în bolile de ţesut conjunctiv şi anemia severă. De asemenea, nodulii Osler (noduli mici, duri, de obicei pe pulpa degetelor, care persistă de la ore la zile) pot să apară şi în alte boli. Leziunile Janeway sunt hemoragii mici cu caracter uşor nodular pe palme şi tălpi şi sunt cel mai frecvent observate în endocardita acută. Degetele hipocratice sunt prezente la unii pacienţi cu boală de lungă durată. Episoadele embolice pot surveni în timpul sau după terapie. Embolii în arterele mari (de ex. Arterele femurale) sunt deseori rezultatul endocarditei fungice cu vegetaţii mari şi friabile. Embolia pulmonară este comună la narcomani cu endocardită dreaptă şi poate fi observată la pacienţii cu endocardită stângă cu şunturi cardiace stânga-dreapta.

      Tratamentul endocarditei infecțioase

Vindecarea endocarditei necesită eradicarea tuturor microorganismelor din vegetaţii. De aceea, regimurile de medicamente microbicide trebuie folosite în concentraţii suficient de înalte şi pe perioade suficient de lungi pentru a steriliza vegetaţiile. Regimuri incluzând peniciline, cefalosporine şi vancomicină dau rezultate de departe mai bune decât atunci când aceste substanţe nu pot fi folosite din cauza microorganismelor rezistente sau reacţiilor medicamentoase.