LITIAZA BILIARA

Epidemiologie

Litiaza biliară este o entitate relativ frecventă, peste 10% din populaţia adultă a ţărilor europene prezentând această stare morbida.  Descoperire adesea întâmplătoare, cu ocazia efectuării unei ecografii de rutină, litiaza biliară poate fi adesea clinic manifestă.

Etiopatogenia litiazei biliare

Factorii etiologici principali incriminaţi în apariţia litiazei biliare colesterolotice sunt: predispoziţia genetică, sexul feminin (raport femei/bărbaţi cu litiază biliară 2-3/1), obezitatea, vârsta, hiperlipoproteinemiile, paritatea, diabetul zaharat etc. Patogenia litiazei biliare colesterolice constă dintr-o rupere a echilibrului existent în bilă, unde colesterolul, acizii biliari şi lecitina sunt într-un echilibru ce asigură solubilizarea colesterolului. O creştere a eliminării de colesterol (în hiperlipoproteinemii, în slăbiri bruşte în greutate, în diabetul zaharat, în obezitate) sau, din contră, o scădere a eliminării de acizi biliari vor duce la ruperea echilibrului ce asigura solubilizarea colesterolului, la precipitarea acestuia şi nucleierea cristalelor de colesterol. Staza biliară (de exemplu, în sarcina) este un alt factor care favorizează formarea calculilor. În cazul litiazei de bilirubinat de calciu, mecanismul de formare este diferit şi constă dintr-o eliminare crescută de bilirubinat, cum apare în hemoliza cronică, ciroza hepatică, infecţii cu Clonorsis (în ţările asiatice, unde, în mod clasic, predomină litiaza de bilirubinat de calciu).

Tratamentul litiazei biliare

La ora actuală există aproape un consens că litiaza biliară asimptomatică să fie ţinută doar sub observaţie şi nu rezolvată chirurgical (ghidul OMGE-Organizaţia Mondială de Gastroenterologie). Având în vedere că doar 1-2% din cazurile asimptomatice devin anual simptomatice, espectativa pare soluţia cea mai logică şi cea mai economică, ramânând ca, dacă simptomele apar, să se decidă o terapie.Trebuie să reţinem că

realizarea colecistectomiei, deşi este un gest chirurgical relativ simplu, este grevată uneori de apariţia unor complicaţii. Litiaza biliară simptomatică va fi tratată. Cel mai adesea acest tratament este chirurgical şi mai rar prin tehnici nechirurgicale. O dată cu introducerea colecistectomiei laparoscopice, a crescut gradul de acceptabilitate de către bolnav a intervenţiei. Ea asigură o intervenţie sigură, o spitalizare scurtă şi sechele postoperatorii minime (în mâinile unor chirurgi bine antrenaţi în această tehnică). Se tratează prin această tehnică mai ales litiaza biliară necomplicată, dar şi colecistita acută sau hidropsul vezicular. În colecistita scleroatrofică litiazică sau în suspiciunea de litiază coledociană, se prefera cel mai adesea tehnica clasică a colecistectomiei deschise. In suspiciunea de litiază coledociană, explorarea coledocului prin ERCP (colangiografie endoscopica retrograda) este obligatorie, descoperirea de calculi permiţând extragerea lor prin endoscopie.

Tehnicile nechirurgicale de tratament al litiazei biliare sunt litoliza medicamentoasă şi litotripsia extracorporeală (mai puţin utilizate în ultimul timp). Litoliza medicamentoasă se adresează calculilor de colesterol, de preferinţă de mici dimensiuni, ce umplu sub jumătate din volumul vezicular şi cu un colecist cu zona infundibulo-cistică permeabilă. Tratamentul constă din administrarea de acid ursodeoxicolic (10 mg/kg corp/zi) preparatul Ursofalk sau din combinarea acestuia cu acid chenodeoxicolic (10-15 mg/kg corp/zi), preparatul Litofalk pentru un interval de 3-12 luni, până la dizolvarea completă a calculilor (şansa de succes este de 50% şi există riscul de recidivă de aprox. 10%/an, în primii 5 ani). Supravegherea rezultatelor se face prin ecografie. Metoda de disoluţie medicamentoasă a calculilor a devenit tot mai rar utilizată în ultimii ani.

Litotripsia extracorporeală (ESWL) constă din bombardarea calculilor de colesterol cu unde de şoc (shock wave lithotripsy); ea se adresează calculilor unici sau puţin numeroşi, de preferinţă sub 15 mm. Fragmentele rezultate din litotripsie vor fi apoi dizolvate prin administrarea de acizi biliari (în special acid ursodeoxicolic), până la dispariţia completă a tuturor fragmentelor de calculi din vezică. Ambele tehnici nechirurgicale (litoliza medicamentoasă şi ESWL) sunt relativ scumpe şi sunt tot mai rar folosite la ora actuală.