▼

BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ


        Bolile cu transmitere sexuală (BTS) sau bolile venerice sunt maladii care se transmit prin acte sexuale normale şi patologice între persoane de acelaşi sex sau de sex opus şi care la rândul lor pot afecta mare parte din populaţia globului atât prin acţiunea lor şi prin complicaţiile severe pe care le produc, ducând de multe ori la deces.

         SCURT ISTORIC
      
      Bolile cu transmitere sexuală se cunosc din cele mai vechi timpuri, atunci când marinarii lui Christofor Columb au adus din Lumea Nouă, odată cu mirodeniile,aur şi numeroase bogăţii şi sifilisul.
     Cruciadele, marile războaie şi vivandierele care însoţeau soldaţii au avut un rol important în răspândirea rapidă a BTS. Lipsa femeilor în unele triburi de băştinaşi din Africa a făcut ca aceştia să aibă contact sexual cu maimuţele de la care s-au molipsit cu SIDA.  Prostituţia, drogurile, jocurile de noroc, turismul erotic sunt factori importanţi în răspandirea rapidă a BTS. Libertinajul, schimbarea frecventă a partenerilor, lipsa de educaţie sexuală,neprotejarea sexuală au dus şi ele la apariţia BTS.

CELE MAI IMPORTANTE BTS
1.     Herpesul genital
2.     Trichomoniaza vaginală
3.     Candidoza genitală
4.     SIDA
5.     Sifilis
6.     Gonoreea-(blenoragia)
7.     Limfogranulomatoza veneriană
8.     Şancru
9.     Citomegalovirusul
10.   Infecţia cu micoplasme
11.   Vaginitele
12.   Condilomatoza
13.   Chlamidiaza
14.   Granulomul inghinal
15.   B.I.P (boli inflamatorii pelvine)
HERPESUL GENITAL
      Herpesul este o boală infecţioasă, determinată de virusul herpetic, caracterizată prin persistenţa şi latenţa infecţiei, cu multiple reactivări, iar clinic prin manifestări variate, de la forme localizate în diferite ţesuturi şi organe, până la herpesul generalizat.

Cauze
- virusurile herpes simplex, tip 1 şi 2, familia Herpesviridae
       Infecţia primară se produce frecvent la vârsta copilăriei şi este, în marea majoritate a cazurilor, o infecţie inaparentă. Dacă survine însă la nou-născut evoluţia este severă, sub forma de boală herpetică generalizată  (visceralizată) cu sfârşit letal.
     Herpesul recidivant reprezintă reacutizări ale unei infecţii latente care evoluează în prezenţa unui titru de anticorpi specifici. Reacutizările apar, de obicei, la acelaşi nivel şi sunt favorizate de variate condiţii: boli febrile (pneumonii, meningite bacteriene), tulburări digestive,  stress, insolaţie, ciclu menstrual (herpes catamenial).
                  
          Localizările cele mai frecvente ale herpesului recidivant sunt:
  • herpes labial, peribucal şi nazo-labial,
  • panariţiu herpetic,
  • eczema herpetică (evoluează grav, cu erupţie generalizată, mai ales la copiii cu afecţiuni dermatologice).
            Aspectul clinic al herpesului cutanat poate diferi de cel clasic cu erupţie veziculoasă în buchet, fie prin oprirea în stadiu de maculă eritematoasă, fie prin generalizarea erupţiei (herpes generalizat care apare la persoane cu deficite imunitare). Se mai descrie şi herpes cutanat cu erupţie multiplă, asemănătoare zonei zoster, dar deosebită de aceasta prin depăşirea dermatoamelor.
            
Sursa de infectie
  1. bolnavul cu herpes, prin leziunile sale (virusul poate fi izolat din lichidul veziculelor, din salivă, din secreţiile genitale la femei sau din spermă); în formele generalizate care apar deobicei la imunodeprimaţi, acesta se izolează şi din sânge; 
  2. infectaţii în stare de latenţă.
Transmiterea bolii
  • prin contact direct: oral, genital, rar prin picături; 
  • prin obiecte contaminate cu secreţii (în spitale pot apare sub formă de infecţii nosocomiale prin folosirea necorespunzătoare a unor instrumente); 
  • prin transplant renal.
Tratament
        În herpesul localizat, profilaxia suprainfecţiei bacteriene a leziunii şi favorizarea formării crustei se face prin aplicaţii locale de rodilemid.
          Se indică tratament antiviral cu acyclovir (zovirax) în microperfuzii sau p.o. (5x200 mg/zi la adult, timp de 5 zile). Acyclovirul inhibă replicarea virală, dar nu este eficient în eliminarea infecţiei latente din ganglionii nervoşi.



TRICHOMONIAZA VAGINALĂ

     Tricomonaza genitala este o afectiune frecventa, care  apare mai ales la femeile de varste intre 16 si 35 ani. Modul  de transmisie este, in principal, sexual, dar nu obligatoriu, parazitul putand supravietui mai multe ore pe obiecte de toaleta (prosoape, de exemplu); umiditatea si mediul alcalin favorizeaza supravietuirea si multiplicarea sa.

Simptome
- La barbat, tricomonaza se traduce printr-o uretrita (inflamatie a uretrei): scurgere matinala, roseata si umflatura in jurul orificiului uretral, inrosire a santului balanopreputial (la baza glandului), semne urinare moderate.
 - La femeie, boala se manifesta printr-o vulvovaginita acuta (inflamatie a vulvei si a vaginului): pierderi (leucoree) abundente, galben-verzui, urat mirositoare, care declanseaza o roseata si mancarimi vii, la acestea se asociaza, adesea o atingere urinara: jena la urinat (disurie), arsuri in timpul mictiunii, mictiuni prea frecvente (polakiurie). Uneori simptomele sunt mai discrete: arsuri si mancarimi usoare, dureri in timpul raporturilor sexuale.
 - La barbat, ca si la femeie, se intampla ca boala sa nu se traduca prin nici un semn; totusi, ea nu este mai putin contagioasa.


Tratament si profilaxie
       Tratamentul se bazeaza pe luarea de antibiotice imidazolate, fie timp de 7 zile, fie in cadrul unui tratament rapid (o singura zi). Este prudent sa nu se prescrie aceste medicamente in primele 3 luni de sarcina. Partenerul sexual trebuie sa fie tratat simultan chiar daca nu prezinta nici un simptom, prevenindu-se astfel orice recidiva. Este recomandat sa se verifice prin examene serologice, facute concomitent cu celelalte examene, absenta altor boli cu transmisie sexuala. Prevenirea contagiunii consta in folosirea prezervativului pana la sfarsitul tratamentului.